
Cătălin POPA
Conf. univ. habil. dr. ec.
Abilitare
- Abilitare în domeniul de studii universitare de doctorat Ingineria transporturilor prin Ordinul de ministru nr. 3279/25.02.2026
- Teză abilitare: Logistică portuară inteligentă: modelare bazată pe simulare și planificare adaptată la dinamica riscurilor în transportul multimodal
Direcții de cercetare
Direcții de cercetare în activitatea de conducere de doctorat:
- Modelarea proceselor logistice portuare
- Estimarea riscurilor în transportul maritim și fluvial
- Sustenabilitate în activitățile portuare și de navigație
Educație și formare
- 2009: Academia Română, Institutul Naţional de Cercetări în Economie, Bucureşti – doctor în economie, Ordinul MECTS nr. 3492/23.03.2010. Titlul tezei: ,,Politici şi strategii ale organismelor internaţionale în condiţiile integrării şi globalizării economice”;
- 2002: Academia Navală „Mircea cel Bătrân”, Constanța, Master în domeniul Inginerie și management naval și portuar, specializarea ,,Management-marketing în transporturile navale”. Titlul lucrării de disertație: ”Particularități tehnico-economice în managementul transporturilor navale”;
- 2001: Universitatea „Constantin Brâncoveanu”, Brăila, Diplomă de licenţă în specializarea ,,Managementul afacerilor internaționale”. Titlul lucrării de licență: ”Studiul de caz privind exploatarea comercială a navelor maritime”;
- 1995: Institutul Militar de Comunicații și Informatică Decebal, Sibiu, Diplomă în specializarea ,,Comunicații militare”. Titlul lucrării de diplomă: „Contribuții în evaluarea fiabilității sistemelor militare de comunicații”;
Activitate didactică
- Transporturi navale
- Economia transporturilor maritime
- Management naval și portuar
- Logistică navală și portuară
- Managementul lanțurilor logistice
- Managementul producției
- Managementul proiectelor
Domenii de interes
- Analiza și modelarea proceselor logistice în domeniul transporturilor navale
- Studiul și modelarea proceselor de operare portuară
- Eficiența activităților de operare portuară și a serviciilor de transport naval
- Tehnologii inteligente în transporturile navale și serviciile portuare
- Analiza riscurilor în operarea portuară și transportul multimodal
- Sustenabilitate în activitățile portuare și de navigație
- Cercetări interdisciplinare în domeniul transporturilor navale
